Efectul ”Cenușăreasa” sau a pleca de la petrecere în toiul distracției

Citeam zilele acestea un articol în The Hunger - De la rezoluţii la productivitate, în care este prezentată o viziune interesantă asupra productivității și mi-a venit în minte sfatul unui prieten care spunea că dacă vrei să ai o amintire plăcută despre o petrecere e bine să nu aștepți ca aceasta să se termine ci să pleci în toiul distracției. Pe atunci mi se părea bizară ideea și iată că azi mă reîntâlnesc cu ea, în articolul amintit și observ că încă mă determină să reflectez.

Ideea principală a articolului este aceea că pentru a fi maxim de productivi, conform lui Haruki Murakami, un scriitor japonez, este indicat să ne oprim în mijlocul acțiunii; atunci când aceasta ne face încă plăcere. Oprirea în acest punct, când încă ne simțim productivi, versus a lucra până la epuizare, ne ajută, conform acestui autor să menținem o stare de plăcere în munca pe care o realizăm.

Practic ceea ce face ca această teorie să  funcționeze este faptul că, oprind activitatea atunci când ea ne face plăcere, când ne simțim încă productivi și știm ce urmează, creierul nostru se orientează spre activitățile următoare cu plăcere. Atunci când lucrăm până la epuizare, de multe ori forțați să terminăm task-ul de îndată căci până atunci l-am tot amânat, ulterior ne dorim să facem orice altceva, iar creierul nostru percepe activitățile ce vor urma încărcate de stres, sau în cele mai rele cazuri apare blocajul.

Ceea ce mă intrigă este faptul că în practică, există oameni care sunt productivi dacă fac totul în reprize și din timp și oameni care sunt productivi doar dacă simt presiunea timpului și fac activitățile pe ultima sută de metri. Eu spre exemplu,  din experiența mea am observat că atunci când încep o activitate cu mult timp înainte, nu sunt productivă și că, dimpotrivă, atunci când realizez un task presată de timp sunt cu mult mai productivă. Nu pot însă să neg că lucrez întradevăr până la epuizare căci vreau să fac totul perfect cu maxim de efort într-un timp foarte scurt și că după terminarea activității respective nu vreau decât să fac orice altceva, pierzând practic plăcerea față de activitatea respectivă.

Și atunci nu mă pot abține să nu mă întreb – oare această teorie i se potrivește doar acestui Haruki Murakami în activitatea sa de scriere sau ni se potrivește nouă tuturor în activitățile de zi cu zi? 

Tu cum lucrezi maxim de productiv/ă?